Modele noi

Mercedes-Benz C-Class Cabriolet de ultimă generație a fost spionat pentru prima dată

Producătorul de lux a dezvăluit la sfârșitul acestui an noua generație C-Class, deși versiunea coupe și modelul decapotabil au lipsit în mod vizibil de la anunț. Au existat zvonuri potrivit cărora cele două modele ar putea fi eliminate din gama Mercedes.

Fotografiile spion realizate de specialiștii de la Motor1.com au capturat pentru prima dată noul Cabriolet, ceea ce înseamnă că C-Class va avea cel puțin o ofertă convertibilă. Din imagini, se poate observa că vehiculul se situează în primele etape de dezvoltare, fiind camuflat parțial printr-un material negru, puțin mai gros.

Chiar și acoperișul decapotabil este acoperit cu o folie neagră, care ar putea ascunde un design de acoperiș la fel ca cel de pe modelul SL. Se așteaptă ca noua mașină să adopte același stil prezentat pe celelalte versiuni ale Clasei C. 

Sub capotă, decapotabila ar trebui să ofere aceeași gamă de motoare pe benzină, disponibile în gama Mercedes, iar la interior, cabina noului Cabriolet va adopta, cel mai probabil, stilul mai mare și mai luxos al clasei S, împreună cu caracteristicile sale.

Având în vedere că mașina se află încă în etapa de dezvoltare, se aștepta ca Mercedes să dezvăluie Clasa C Cabriolet în cursul anului viitor, înainte de a fi pusă în vânzare, în primăvara lui 2023. 

Diana Mihalaş

Recent Posts

Uniforme medicale brodate: Detaliul care face diferența cu LIMAROM

Într-o lume în care personalul medical este la fel de important precum profesioniștii care ne…

3 weeks ago

Circuit în Țările Baltice 2024: O experiență culturală unică

Dacă ești un căutător de experiențe unice și doritor să descoperi destinații pline de istorie…

3 weeks ago

Descoperă Volvo XC40: Eleganță și Inovație Redefinite

Imaginează-ți un vehicul care îți accelerează pulsul înainte chiar să atingi volanul. Acolo unde designul…

3 weeks ago

Soluții de curățare canapele la domiciliu în București: Ce trebuie să știi

Într-o metropolă vie, cum este București, oamenii își petrec o mare parte a timpului cu…

2 months ago

Cum să Îngrijești Corect Gențile din Piele: Sfaturi Practice

Gențile din piele sunt investiții valoroase în garderoba oricui, oferind nu doar un aspect estetic…

2 months ago

Budapesta: Perla Dunării te Așteapt

Chiar de la intrarea pe splendidele sale străzi, Budapesta reușește sensibil să-ți creeze o impresie…

2 months ago