Producătorul suedez a lansat o ediție specială a modelului de clasă medie S60 Black Edition. Noua serie va fi limitată la numai 450 de exemplare, fiind disponibilă doar pentru piața auto din Statele Unite.
S60 Black Edition este oferit cu motorizări hibride convenționale și cu încărcare la priză. Prin urmare, ediția limitată poate fi comandată în specificațiile Momentum, R-Design și Recharge, aceasta din urmă incluzând motorizare PHEV.
Spre deosebire de modelul S60 standard, seria Black Edition poate fi comandat în două nuanțe: fie în negru metalic Onyx, fie în alb metalic Crystal, pentru cei care doresc puțin contrast cu toate elementele negre, având în vedere că siglele Volvo, grila, jantele de 19 inci, ramele geamurilor laterale și chiar evacuările sunt vopsite într-o culoare neagră lucioasă.
Producătorul de automobile nu a oferit imagini sau informații oficiale despre interiorul ediției speciale, însă se crede că vor domina elementele vopsite în negreu, după cum afirmă și numele său. Așa cum s-a menționat anterior, ediția limitată de 450 de exemplare S60 Black Edition va fi disponibil doar în SUA.