Viitorul sedan electric BMW i7 se află în faza finală de teste

Producătorul german de automobile plănuiește să-și dezvăluie cel mai recent vehicul electric, noul sedan de lux BMW i7, chiar în săptămânile ce urmează. Imaginile teaser și câteva specificații tehnice publicate în mediul online confirmă încă o dată că designul noul EV aduce o grilă masivă, despre care unii spun că este complet inutilă. 

Spre deosebire de varianta plug-in hybrid, care primește modificări vizuale ușoare, varianta pur electrică ar avea un exterior îndrăzneț și panouri noi pentru a oferi modelului o nouă identitate. Producătorul susține că grila lui i7 a fost reinterpretată în totalitate, pentru a obține un aspect modern și distinct. Este conturată de o bandă îngustă de LED-uri, din sticlă de cristal exclusivă – accente menite să atragă privirile. 

BMW susține că la momentul dezvăluirii oficiale, i7 va fi primul sedan de lux, complet electric, din lume. În regim WLTP, modelul promite o autonomie cuprinsă între 580-610 km, iar consumul de energie combinat va fi de 19,7–18,9 kWh la 100 km, care este mai mic decât cel anunțat anterior.

În ceea ce privește actualizările interioare, vestea cea mare se referă la introducerea ecranului cinematografic ultrawide de 31 de inci al BMW, cu formatul său de afișare panoramică 32:9 și cu rezoluție de streaming 8K. Ecranul, care iese din căptușeala plafonului, este destinat pasagerilor din spate, transformând, practic, sedanul într-un cinematograf de lux din mers. BMW I7 va primi, de asemenea, un acoperiș panoramic din sticlă Sky Lounge cu fire de lumină LED. 

Pentru șofer, există un afișaj curbat care pornește din spatele volanului și se extinde până la jumătatea planului de bord. Aceasta implică îmbinarea panoului de instrumente de 12,3 inci și a ecranului central de infotainment de 14,9 inci într-o singură unitate înclinată spre șofer. Dispunând de cea mai recentă versiune a software-ului de operare iDrive de la BMW, afișajul curbat devine o caracteristică comună întâlnită la automobilele de lux. Până la sfârșitul deceniului, BMW vrea ca 50% din vânzările sale totale să se bazeze pe vehicule electrice. 

Sursă: theverge.com

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>