Vehiculele cu emisii reduse au ajuns la o cotă de piață de 17% din totalul european

În luna iulie, cota de piață a mașinilor electrice și hibride (BEV și PHEV) a atins 17% din totalul înmatriculărilor în Europa, se arată în datele analizate de Jato Dynamics pentru 26 de piețe europene. Analiza arată că, deși interesul pentru mașinile diesel și pe benzină este în scădere, continuă să domine piața europeană.

La sfârșitul lunii trecute, în Europa s-au înmatriculat 967.830 de mașini noi, în scădere cu 24% față de aceeași perioadă a anului trecut. Totodată, în primele șapte luni din 2021 s-a înregistrat un total aflat în creștere față de perioada similară din 2020, cu 7.3 milioane de unități, însă cu 24% sub nivelul cotat în perioada ianuarie – iulie 2019. Analiștii subliniază faptul că impactul pandemiei încă se resimte la nivelul cererii de mașini noi. 

Peste 160.000 de vehicule pur electrice și hibrizi plug-in au fost înmatriculate în Europa, considerându-se a doua cea mai mare cotă înregistrată la nivelul unei luni, după iunie 2021, iar potrivit specialiștilor de la Jato Dynamics, cererea în creștere pentru mașinile electrificate este rezultatul multiplelor bonusuri oferite la achiziție.

La nivel european, în ultimii doi ani, cota de piață a mașinilor pe benzină a scăzut constant de la 63.4% în iulie 2019, la 59.8% în iulie 2020, respectiv 59% în iulie 2021. În cazul vehiculelor diesel, înmatriculările sunt în declin, cu 22% în iulie, de la 32% în iulie 2019 și 30% în iulie 2020. 

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>