SUV-ul Honda Prologue 2024 va fi dezvoltat în parteneriat cu General Motors

Producătorul japonez intenționează ca până la 2040 să proiecteze numai vehiculele electrice cu baterii și celule de combustibil cu hidrogen. Printre planurile sale de viitor, Honda a anunțat că va introduce un SUV electric care va purta denumirea Prologue, marcând prima încercare a companiei auto de a vinde un vehicul electric cu volum ridicat, pe măsură ce se îndepărtează de mașinile pe benzină.

„Focusul nostru de emisii zero a început”, a declarat Dave Gardner, vicepreședinte executiv de la American Honda, într-o conferință telefonică. Potrivit acestuia, se așteaptă ca vânzările noului model să atingă nivelurile a două dintre cele mai populare SUV-uri de pe continentul american: Passport și Pilot, iar pentru a ajunge acolo, producătorul japonez face echipă cu General Motors pentru a utiliza platforma și bateriile Ultium. Mai mult decât atât, divizia de lux Honda Acura își va lansa propriul SUV electric pe aceeași platformă provenită de la GM mai târziu în acel an. 

Potrivit unui articol publicat pe Motor1.com, cu câteva zile în urmă, producătorul japonez a anunțat că va întrerupe producția celor două berline Clarity Fuel Cell și Plug-in Hybrid în luna august a acestui an. Dincolo de parteneriatul său cu GM, Honda depune mari eforturi în dezvoltarea propriei sale platforme EV, care va fi inaugurată în a doua jumătate a deceniului pe continentul american, sub numele de „e: Architecture”. 

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>