Smart #1 – primul crossover electric al mărcii care promite o autonomie de până la 440 de kilometri

Smart, societatea mixtă înființată de Mercedes-Benz AG și Zhejiang Geely Holding Group în 2019, a lansat oficial primul său crossover electric, numit #1. Noul vehicul are dimensiuni apropiate de Mercedes-Benz EQA și oferă un propulsor de 268 CP, care promite o autonomie de până la 440 de kilometri. 

Potrivit companiei, Smart #1 este prima mașină destinată Europei care folosește Sustainable Experience Architecture (SEA) de la Geely, platformă chineză folosită în curând pentru un SUV electric compact de la Volvo. Flexibilitatea acestei arhitecturi constă în faptul că viitoarele generații Smart #1 vor beneficia de o gamă mai largă de dimensiuni ale baterie și configurații ale grupului de propulsie. 

După o lungă perioadă de timp de la anunțul lansării, imaginile surprinse din timpul testelor de iarnă au dezvăluit că noul model de serie păstrează, în cea mai mare parte, același design observat la conceptul cu același nume. Grafica a fost concepută de șeful departamentului de design Mercedes-Benz, Gorden Wagener. Smart #1 denotă o înfățișare discretă, dar în același timp, fluidă. 

Conceptul prezintă o grilă acoperită în partea frontală, farurile cu o semnătură LED în forma literei V, unite de o bandă iluminată, un plafon panoramic din sticlă și un set de jantele de 19 inci. Aceeași configurație se poate observa și la luminile din spate, iar eficiența aerodinamică a fost îmbunătățită prin integrarea mânerelor în portiere. 

La interior, Smart #1 prezintă un design minimalist, dotat cu un ecran central care măsoară 12.8 inci și un instrumentar de bord de 9.2 inci. În ceea ce privește dotările sistemului multimedia, clienții vor beneficia de o interfață grafică 3D și de un program de inteligență artificială pentru comenzile vocale.

Noul concept este alimentat de un propulsor electric, amplasat pe puntea din spate, care degajă o putere totală de 268 CP și dezvoltă un cuplu de 343 Nm. În regim WLTP, bateria de 66 de kW îi oferă o autonomie cuprinsă între 420 și 440 de kilometri și o viteză maximă de 180 de km/h. Dacă alimentați vehiculul la o priză DC de 150 de kW, încărcarea completă va fi atinsă în maximum 30 de minute. 

Datorită noii tehnologii introduse pe Smart #1, aproximativ 75% din computerele de bord vor beneficia de actualizări over-the-air. Potrivit companiei, înainte de a fi lansat pe piața europeană, primul crossover din gama Smart va fi lansat inițial în China. Producătorul nu a dezvăluit încă prețurile noului model. 

Sursă: autocar.co.uk

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>