BRP Sea-Doo este lider mondial pe piața de PWC-uri, cu o serie de skijeturi care se caracterizează prin motoare Rotax puternice și eficiente, excelent dotate cu un pachet cuprinzător de echipamente standard și un design modern, axat pe necesitățile riderului. Cele mai noi ambarcațiuni personale din lineup-ul Sea-Doo dispun de tehnologie înaltă și aduc multiple inovații care se bazează pe feedback-ul primit din partea iubitorilor de sporturi nautice pentru a oferi o experiență de pilotare pe apă fără precedent.
Distracția pe mare sau pe lac este posibilă grație unei colecții generoase de avansuri de ordin tehnic. Sistemul iBR, motorizarea Rotax performantă și eficientă, sistemele Ergolock și VTS exclusive și carena V T3-R cu design Shark Gill care contribuie la o stabilitate imbatabilă la pilotarea cu viteze ridicate reprezintă doar o parte din dotările standard prezente la orice model de skijet Sea-Doo.
Modelele de skijeturi Sea-Doo Spark și Spark Trixx, RXT, GTR și GTI, Wake și Fish Pro au fost proiectate special pentru a veni în întâmpinarea exigențelor tuturor piloților, pentru că nu toți practică același stil de riding. Prin urmare, cei care caută un skijet accesibil și ușor de manevrat pot să opteze pentru modelele gamei Rec Lite, în timp ce pasionații de plimbări mai lungi pe apă pot să aleagă una din variantele Touring – GTX sau GTX Limited. Veteranii watersports care doresc să facă trecerea la un skijet mai puternic, pot opta cu încredere pentru un model GTR, RXT-X sau RXP-X.
Sea-Doo Fish Pro este singurul skijet din industrie conceput special pentru pescuit sportiv. Acest model se afirmă prin cei 170 cai putere livrați de motorul Rotax 1630 ACE, cel mai puternic motor natural aspirat din lineup, care oferă performanță și economie de consum considerabilă. Soluțiile de customizare LinQ sunt atent gândite pentru a-i ajuta pe fanii pescuitului sportiv.
Navigatorul Garmin și inovația Fish Finder vă dau șansa de a explora întinderea de apă și permit limitarea căutărilor pentru a identifica în timp rapid cel mai bun loc de pescuit. Pachetul cuprinde modul Eco, sistemele iControl și VTS – Variable Trim System, antifurt RF D.E.S.S., un coș de depozitare detașabil și etanș, plus o oglindă cu unghi larg. Carena ST3 realizată din fibră de sticlă oferă rezistență înaltă la zgâriere. Bordul cu afișaj digital 7.6 inch permite accesul la informațiile importante, cum ar fi vitezometru, RPM, ceas, display VTS, consum, temperatura apei, modurile Sport, Eco și Trolling (mod Pescuit – Slow), limitator viteză.
Sea-Doo GTR se impune prin puterea dezvoltată de motorul supraalimentat Rotax 230 CP. Modelul are în dotare sistemul exlusiv LinQ Quick Attach pentru cargo, cu opțiunea unui sistem 100W BRP Audio Premium instalat din fabrică.
Sea-Doo RXT-X se remarcă prin performanța la pilotare și se bazează pe o platformă de greutate mică. În combinație cu sistemul Ergo Lock, servește la maximizarea controlului în orice condiții de pilotare. Capabil să genereze până la 300 cai putere, acest model Performance atinge 60 mph (96 km/h).
Sea-Doo RXP-X este un skijet care se inspiră de la cursele pe apă, deosebindu-se net de competiție. Motorul Rotax 1630 ACE, 300 cai putere și experiența onboard la standarde actuale recomandă modelul de față celor mai experimentați sportivi care vor să-și pună în valoare potențialul.
Gama Wake este concepută pentru aventură nelimitată pe apă. Modelele Sea-Doo Wake sunt potrivite pentru cei care practică diferite discipline, cum ar fi schi nautic, parasailing sau flyboarding. Skijetul Wake 170 de capacitate 1630 cc poate fi personalizat cu accesorii LinQ.