Șeful Volkswagen deranjat de problemele întâlnite la stațiile de încărcare

Herbert Diess, conducătorul Volkswagen a făcut un traseu pentru a testa personal noul model ID3. Pro S și s-a arătat nemulțumit de mai multe probleme cu care s-a confruntat la stațiile de încărcare întâlnite pe drum. Cu toate că autoturismele electrice sunt tot mai comune și acaparează treptat piața, se pare că infrastructura dedicată acestora încă este deficitară, chiar și în cele mai dezvoltate țări din Europa.


Acesta a parcurs un tur care a inclus lacul Constanța aflat la granițele dintre Germania, Elveția și Austria până la lacul Garda din Italia, aflat la o distanță de aproximativ 500 de kilometri. Traseul include și drumuri care traversează munții foarte populare în rândul turiștilor, iar șeful VW este de părere un astfel de drum poate fi parcurs fără să fie nevoie de o încărcare intermediară.


Totuși, acesta s-a arătat deranjat de faptul că au existat prea puține stații de încărcare pe traseu, zărind numai patru. În plus, în unele zone „nu există toalete, zone de cafea, iar dintre cele patru stații, una era defectă, iar în alta nu erau locuri disponibile, ceea ce nu reprezintă o experiență premium de încărcare.” Acesta arată că mai este cale lungă până când să se ajungă la nivelul dorit pentru ca autoturismele electrice să fie tot mai râvnite în rândul șoferilor care să fie dispuși să renunțe la mașinile cu motoare convenționale.

Sursă foto: promotor.ro

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>