Producătorul de automobile va începe în curând testarea primei sale mașini de producție complet electrică, Spectre, înainte de lansarea pe piață care a fost programată pentru a doua jumătate a lui 2023.
Torsten Müller-Ötvös, directorul executiv al companiei Goodwood, este ferm convins că prototipul prezentat la începutul acestei veri va fi o reprezentare fidelă a mașinii de serie. Spectre, primul model electric al producătorului britanic, va fi un Grand Tourer cu două uși și capotă lungă, având o serie de caracteristici care îl va propulsa ca un înlocuitor viabil pentru Wraith, model lansat pentru prima dată în 2013.
Wraith și Dawn sunt singurele modele din gama Rolls-Royce care folosesc încă o platformă dezvoltată în întregime de compania-mamă BMW, derivată din Seria 5 din generația F01, care a sosit în 2008. În prezent, modelele Phantom, Ghost și Cullinan folosesc propria arhitectură care poate găzdui un sistem de propulsie pur electric și care va sta la baza fiecărui model Rolls-Royce.
Brandul de lux și-a prezentat mai întâi abordarea electrificării prin dezvăluirea conceptului 102EX, bazat pe Phantom din 2011, care a fost conceput în principiu pentru a determina viabilitatea puterii EV ca înlocuitor pentru motoarele sale pe benzină de mare capacitate. Müller-Ötvös a promis o „tranziție lină” de la vehicule pe benzină la cele pur electrice, susținând că propulsorul V12 va mai beneficia de atenția companiei pentru o perioadă bună de timp.
Cu toate acestea, firma a anunțat că va deveni complet electrică până în 2030, punând capăt unei perioade de 126 de ani de producție de mașini cu motor cu combustie. Spectre va fi construit manual la unzina Goodwood pe aceeași linie de producție ca și modelele actuale Rolls-Royce. Compania proclamă cu mândrie că nu se va baza pe un model BMW Group existent.
Sursă: autocar.co.uk