Producătorul francez își extinde gama vehiculelor de performanță cu o nouă generație a crossover-ului Captur. Insignele RS Line personalizate, elementele cromate, jantele din aliaj de 18 inci „Le Castellet” și evacuarea cromată cu două ieșiri completează designul mașinii.
Potrivit Autocar, Renault Captur primește noua opțiune de finisare SE Limited, care include un separator frontal contrastant asemeni mașinilor de curse, o grilă cu fagure și un difuzor spate proeminent de culoare gri. În mod evident, noua versiune se alătură grupului Clio și Mégane, însă va fi oferită în varianta RS Line a crossover-ului european Arkana la sfârșitul acestui an.
La interior, versiunea de performanță se diferențiază prin pragurile de aluminiu, cusăturile roșii de tapițerie, motivele cu dungi și finisajul cu efect de fibră de carbon pentru tabloul de bord. De asemenea, începând cu prețul de 27.50 euro, RS Line aduce echipamente standard, inclusiv ecranul tactil de 9.3 inch cu funcție Bluetooth, conectivitatea smartphone, senzori de parcare față – spate, cameră de marșarier, un sistem de ventilație automat și iluminare ambientală.
Renault Captur RS Line este oferit cu o gamă de două propulsoare pe benzină, producând 88 CP și respectiv 137 CP, sau cu opțiunea E-Tech PHEV, care promite o autonomie electrică de 49 kilometri.