Pasajul Mogoșoaia va fi terminat în octombrie, înainte de termen

Pentru anul acesta, ministrul transporturilor Cătălin Drulă își propune finalizarea următoarelor proiecte de infrastructură rutieră: Pasajul Mogoșoaia, Centura Mihăilești și drumul rapid Vama Giurgiu – DN5 a declarat acesta într-un comunicat. 

„În afară de drumuri de mare viteză precum lotul 2 din A10 Sebeș-Turda, tronsonul 2 din DX12 Craiova-Pitești sau A3 la Târgu Mureș (care vor fi gata în următoarele luni), anul acesta se finalizează și trei dintre proiectele din sudul țării – mai mici ca amploare, dar cu un impact semnificativ pentru siguranța, confortul șoferilor și în privința reducerii ambuteiajelor,” reiese dintr-un mesaj postat pe pagina de Facebook a ministrului. 

În acest moment, s-au efectuat 65% din lucrările inițiale, Cătălin Drulă fiind de părere că proiectul Mogoșoaia va fi finalizat înainte de termen, și anume în luna octombrie. „Vorbim, în primul rând, de încheierea lucrărilor la Pasajul de la Mogoșoaia, înainte de termen, adică în octombrie. Tot atunci se vor termina atât asfaltările din vecinătate de pe șoseaua de centură, cât și amenajarea turbogirației de la intersecția Centurii cu Strada Gării Otopeni. Traficul de coșmar din zonă va fi ameliorat, odată cu finalizarea acestor proiecte. Stadiul fizic al lucrărilor la pasaj este de 65%, iar pe șantier tocmai ce a început să fie așternut asfaltul. Cum vremea se anunță frumoasă în continuare, această etapă nu ar trebui să ridice probleme,” a explicat Drulă. 

Pentru cel de-al doilea proiect, al centurii orașului Mihăilești din județul Giurgiu, localitate aflată în apropierea Capitalei, stadiul lucrărilor a ajuns la 75%. „În prezent, constructorul execută ultimul strat de asfalt, betonul rutier din parcări și sistemul de iluminat. Urmează lucrări de trasare a marcajelor rutiere și instalarea parapetelui de protecție,” a adăugat ministrul. 

Tot până la sfârșitul acestui an, ministrul transporturilor își propune și finalizarea proiectului care va lega Vama Giurgiu de DN5. Stadiul lucrărilor la acest proiect este de 50%.

Via: economica.net

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>