Noul sedan MG7 destinat pieței chineze promite până la 257 CP

Chinezii de la SAIC Motor au lansat primele imagini și informații despre modelul de top MG7. Pentru piața chineză, sedanul este echipat cu motorizări pe benzină de până la 257 de cai putere, vehicul situat în vârful gamei SAIC și primul membru din colecția Black Label.

MG7 destinat șoferilor din China prezintă un design agresiv cu jante supradimensionate, geamuri fără cadru, o silueta coupe, un spoiler activ și patru țevi de evacuare ale sistemului. Se pare că multe elemente au fost preluate de pe conceptul MG Cyberster.

În ceea ce privește dimensiunile, noul MG7 se află între Audi A5 Sportback și A7 Sportback. Măsoară 4.884 mm în lungime, 1.889 mm în lățime și 1.447 mm în înălțime. Dimensiunea totală a celor două ecrane din interior este de 33 de inci. Mai mult, pasagerii vor găsi aici un acoperiș panoramic și scaune sport cu tetiere integrate.

Potrivit informațiilor vehiculate, MG7 ar putea primi o versiune hibrid plug-in cândva în cursul anului viitor. Deocamdată, clienții pot opta doar pentru modelul cu motor pe benzină și tracțiune față. Își face intrarea în gamă cu o unitate de 1.5 litri, gata să dezvolte 185 de cai putere și un cuplu de 300 Nm. Transmisia este una automată cu 7 rapoarte și dublu ambreiaj. Gama include și un motor de 2.0 litri care produce 257 CP și 405 Nm cuplu. 

Interiorul este disponibil în două opțiuni de culoare: roșu și verde și, după cum am menționat deja, vine echipat cu un ecran de afișare integrat de 33 de inci și un sistem audio BOSE cu 14 difuzoare. MG7 standard vine cu o trapă și dispune de un volan cu fund plat, îmbrăcat în piele perforată. 

Sursă: carnewschina.com

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>