Noul Mazda 2 Hybrid 2022 este un supermini bazat pe Toyota Yaris

Producătorul japonez a anunțat că noul model de serie sosește ca parte a unui nou parteneriat de vehicule electrificate între cele două mărci. Acesta va fi construit și furnizat de Toyota, dar comercializat exclusiv ca model Mazda. 

În ceea ce privește specificațiile tehnice, modelul preia grupul propulsor de la Toyota Yaris Hybrid, asociind un motor turbo pe benzină cu trei cilindri de 1.5 litri cu un altul electric pentru o putere totală de 114 CP. Vehiculul va parcurge 1 kilometru în 9,7 secunde, atingând o viteză maximă de 175 kmh. Ca un beneficiu suplimentar pentru Mazda, sistemul de propulsie hibrid al Toyota va reduce, de asemenea, emisiile flotei sale și va ajuta compania să respecte reglementările din ce în ce mai stricte privind CO2.

La fel ca Toyota Yaris, modelul japonez pornește automat în modul EV și poate fi condus cu motorul oprit pe distanțe scurte la viteze mici. Vehiculul, vine, de asemenea, echipat cu tehnologie de frânare regenerativă. În interior, ne așteptăm la același aspect al tabloului de bord și la aceiași indici digitali ai sistemului de infotainment care măsoară 7 inci, deși Toyota a anunțat că va schimba grafica ecranelor cu tehnologia Mazda, pentru a se potrivi mai ine cu insigna de pe portbagajul mașinii. 

Sursă: autocar.co.uk

Articolul precedent

Noile SUV-uri entry-level de la Volvo și Polestar vor concura cu Mercedes-Benz EQA

Siguranță la volan: ce verificări trebuie să faci periodic, pentru a te deplasa fără probleme

Articolul urmator