Producatorul francez de automobile lanseaza anul acesta un nou logo, al 11-lea din istoria brandului. Fiind unul unul dintre liderii mondiali din segmentul electrificarii, compania vrea sa inainteze pe piata vehiculelor electrice si pregateste debutul unui nou model hibrid de curse Le Mans.
Peugeot a decis sa restilizeze insigna actuala cu ajutorul echipei sale de design, prezentand noul logo sub forma unui cap de leu, pozitionat pe un contur de scut. Ultima actualizarea de acest fel a avut loc in 2010, atunci cand producatorul a lansat o gama de automobile electrice. In prezent, Peugeot face acelasi lucru pentru a se repozitiona in segment.
Insigna actualizata prezinta o noua identitate vizuala pentru brand, punandu-se accentul pe minimalism si eleganta. Cu toate acestea, chiar daca asa-numitul „design plat” este popular in randul marcilor precum BMW si Volkswagen, producatorul francez prefera sa revitalizeze actualul logo si sa vina in completare cu o noua inscriptie Peugeot, intr-un font simplificat.
Site-urile pentru clientii Peugeot prezinta, de asemendea, un design nou, despre care se vehiculeaza ca este mai intuitiv, mai simplu si mai captivant, iar procesul de vanzare online este descris acum ca fiind „mai fluid”. Totodata, logo-ul va aparea pe toate modelele noi, in showroom-uri, pe materialele de marketing si pe canale de socializare.
Generatia Peugeot 308 este primul model care va purta emblema franceza, avand debutul programat pentru 18 martie 2021, deci nu va trece mult pana cand vom vedea noul logo al companiei expus pe un vehicul.