Iveco va produce vehicule militare si in Romania

Compania Iveco Defence Vehicles a incheiat cu fortele romane primul contract in valoare de 216 milioane de euro, care prevede construirea partiala a 942 de camioane militare in Romania.

Producatorul italian a inceput construirea unei fabrici pe circa 9.000 de metri patrati in localitatea Petresti, judetul Dambovita, in cadrul careia se vor produce vehiculele militare. Conform publicatiei Hotnews, Ivenco va realiza o parte din componentele camioanelor, insa vor monta si linii de productie. 

Se estimeaza ca in urmatorii patru ani, Iveco va livra cele 942 de camioane militare si platforme de transport pe roti in diverse configuratii, conform contractului semnat in ultima zi a anului trecut, care de altfel este si primul contract subsecvent dintr-un acord mai larg ce prevede livrarea a peste 2.900 de vehicule si platforme militare. Conform BURSA.ro, reprezentantii Iveco au declarat ca lotul de teren pe care se afla fabrica va permite o dezvoltare durabila si posibilitatea de extindere a acestor activitati de productie in viitor. 

In cadrul licitatiei pentru furnizarea camioanelor armatei romane, initiata in iulie 2018, alaturi de Iveco, au mai participat Renault Trucks Defense SAS si asocierea MHS Truck&Bus SRL si Rheinmetall Man Military Vehicles GmbH. 

Licitatia a fost contestata de reprezentantii germani ai Rheinmetall Man Military Vehicles GmbH, acuzand ca s-au produs abateri de la legislatie, prin favorizarea companiei italiene. 

Iveco a mai incheiat contracte cu MapN, iar compania aminteste ca fortele romane au mai achizitionat alte 57 de camioane militare de la Iveco in 2015 si inca 173 de camioane militare in 2017. 

Producatorul industrial este binecunoscut pentru productia de vehicule comerciale si militare, avand in prezent peste 25.000 de angajati si venituri care depasesc 5 miliarde de euro in fiecare an. 

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>