Ionity investește 700 de milioane de euro în extinderea rețelei de încărcare a vehiculelor electrice

Ionity este o rețea de stații de încărcare de mare putere, destinate vehiculelor electrice pentru a facilita călătoriile pe distanțe lungi în toată Europa, fondată de BMW Group, Daimler AG, Ford Motor Company și Volkswagen Group. Prezentă în 24 de țări europene, compania a anunțat planurile unei investiții de circa 700 de milioane de euro în extinderea rețelei sale până în 2025. 

Având în vedere contribuția noului partener, o firma americană de investiții denumită  Blackrock, compania urmărește să mărească de cel puțin patru ori numărul de încărcătoare rapide de 350 kW, Până în 2025, Ionity vrea să ajungă la borna de 7.000 de unități. Noile dispozitive vor fi instalate pe autostrăzi, în apropierea orașelor mari și de-a lungul drumurilor aglomerate. 

„Aceste măsuri vor îmbunătăți experiența de încărcare a clienților, asigurând că rețeaua este pregătită pentru cererea tot mai mare de încărcare a vehiculelor electrice”. Centrele de încărcare aglomerate vor fi modernizate, de asemenea, ca parte a programului de extindere, cu dispozitive suplimentare. Extinderea planificată a fost detaliată ca parte a eforturilor de a răspunde unei creșteri mari de vehicule electrice. 

Sursă: autocar.co.uk

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>