Honda a dezvaluit cu doua zile in urma un sedan Legend partial automat in Japonia, devenind astfel primul producator auto din lume care vinde un vehicul echipat cu noua tehnologie de automatizare de nivel 3 certificata. Doar 100 de exemplare vor fi vandute in Japonia la un pret de 102.000 de dolari.
Potrivit inginerului sef de la Honda, Yoichi Sugimoto, noua tehnologie de automatizare va avea un rol extrem de important in reducerea accidentelor provocate de erorile umane. Pachetul noii tehnologii include si sistemul Traffic Jam Pilot care, dupa cum am mentionat intr-un articol anterior, poate controla acceleratia, franarea si directia in anumite conditii.
Producatorii de automobile de la nivel mondial si companiile de tehnologie, printre care Waymo si Tesla Inc, au investit sume mari de bani in conducerea autonoma. Cu toate acestea, chiar si pe masura ce tehnologia avanseaza, reglementarile privind condusul autonom difera de la o tara la alta.
Audi a dezvaluit noul sedan care dispune de un condus autonom de nivel 3 din 2017, insa reglementarile au impiedicat introducerea acestuia pe scara larga.
Honda nu intentioneaza sa creasca productia sau vanzarile noului vehicul echipat cu nivelul 3, a declarat joi unul dintre oficialii companiei.