Operatorul feroviar german Deutsche Bahn și grupul industrial Siemens au prezentat la începutul acestei săptămâni primul tren automatizat din lume, mai punctual și eficient din punct de vedere energetic decât trenurile tradiționale.
Patru astfel de trenuri se vor alătura rețelei feroviare rapide S-Bahn din nordul orașului Hamburg și vor începe transportul de călători din decembrie, folosind infrastructura feroviară existentă. Comparativ cu alte orașe, cum ar fi Parisul, care dispun de metrouri automatizate și trenuri automate care circulă cu terminale, pe linii unice exclusive, cele patru mijloace de transport feroviare din Hamburg vor împărți linii cu alte trenuri regulate.
Proiectul german face parte dintr-un proces de modernizare a sistemului feroviar urban rapid din Hamburg pentru care s-au alocat 60 de milioane de euro. Richard Lutz, directorul executiv de la Deutsche Bahn, a explicat că trenurile automate oferă un serviciu „mai fiabil” fără a fi nevoie să extindă rețeaua de căi ferate.
„Facem transportul feroviar mai inteligent”, a declarat Roland Busch, directorul executiv de la Siemens, estimând că trenurile automate își pot lărgi capacitatea de transport pasageri cu până la 30%, îmbunătățind semnificativ punctualitatea și economisind energie.
Deși trenul este controlat prin tehnologie digitală și complet automatizat, un șofer va fi în continuare prezent pentru a supraveghea călătoriile ori de câte ori sunt pasageri la bord, au spus companiile într-un comunicat.
Sursă: helocal.de