Modele noi

Ford Focus facelift poate fi cumpărat la un preț de pornire de 15.300 de euro prin Rabla

Producătorul american a dezvăluit primele informații și imagini cu noul Ford Focus actualizat. Modelul compact primește o revizuire de stil, noi opțiuni de propulsie și un sistem de infotainment îmbunătățit. De asemenea, va putea fi oferit în continuare și în versiunile  hatchback și break. 

La fel ca în cazul noului model Fiesta, care a primit la jumătatea lunii septembrie un facelift, insigna Ford a fost mutată de la buza capotei Focus în jos pe grila mărită. Compania a introdus LED-uri ca standard pentru toate variantele Focus, inclusiv lumini de ceață integrate cu tentă fumurie. Stopurile LED rămân opționale și vin într-un alt design mai luminos, alături de un interior redesenat. 

Ford a îmbunătățit toate nivelurile de echipare, inclusiv variantele ST-Line, Active și Vignale. La sfaturile clienților, producătorul a introdus un portbagaj mai mare și mai practic pentru versiunea break, având un perete despărțitor vertical, o zonă care poate fi curățată cu apă și preșuri dintr-un material ușor de întreținut. 

În ceea ce privește specificațiile interioare, Ford Focus facelift primește un ecran de 13.2 inci, care integrează acum și comenzile sistemului de climatizare, alături de sistemul multimedia SYNC 4, compatibil cu actualizări over-the-air, Android Auto și Apple CarPlay. 

Ford pune la dispoziția clienților o gamă de motorizări formată dintr-un propulsor 1.0 litri EcoBoost, pe benzină, oferit alături de sistemul micro-hibrid la 48V care poate fi comandat în versiuni de 125 și 155 CP. Pachetul standard include transmisia manuală cu șase trepte și o cutie automată Powershift cu șapte rapoarte și dublu-ambreiaj. În cazul în care nu doriți sistemul micro-hibrid, puterea este măsurată de 100, respectiv 124 CP, transmisia manuală cu șase trepte fiind singura variantă. 

Versiunea diesel vine cu un motor de 1.5 litri EcoBlue, disponibil în versiuni de 95 și 120 CP, alături de o manuală standard. De asemenea, versiunea de 120 CP poate opta pentru o transmisie automate cu 8 rapoarte.

În ceea ce privește noile îmbunătățiri introduse pe versiunea de performanță Focus ST, jantele de 18 inci par să fie cel mai vizibil accesoriu de design exterior. Clienții pot acum opta și pentru un finisaj în nuanța Verde Mean, iar la interior scaunele Recaro au fost înlocuite cu unele noi, dezvoltate de Ford Performance.

Ford Focus ST va fi oferit în continuare atât în versiune hatchback, cât și break, iar modelele ST echipate cu pachetul X primesc faruri Pixel LED, jante de 19 inci, mod de rulare Track și un răspuns îmbunătățit al pedalei de accelerație.

În ceea ce privește confortul la volan, producătorul a extins lista cu sisteme de siguranță care include, pe lângă altele, Blind Spot Assist, Blind Spot Information cu funcție Trailer Coverage, Intersection Assist, Local Hazard Information, Speed Sign Recognition și Pre-Collision Assist cu Active Braking.

Noul model se găsește acum la precomandă și în România, iar versiunea cu motor de 1.0 litri și cutie manuală pornește de la 15.300 de euro prin programul Rabla. Primele livrări au fost estimate în luna februarie a anului viitor. 

Sursă: autocar.co.uk

Diana Mihalaş

Recent Posts

Servicii de curățenie birouri: Asigură-te că biroul tău este mereu strălucitor

Birourile din ziua de azi nu mai sunt doar locuri de muncă, ci și spații…

7 months ago

Locații de nuntă în București cu grădină: Natură și eleganță

Locațiile de nunta în București cu grădină au devenit din ce în ce mai căutate…

7 months ago

Saloane de Nunti în Ploiești: Ghidul Complet pentru Cupluri

Într-o perioadă extrem de specială din viața lor, fiecare cuplu își dorește ca ziua nunții…

7 months ago

Laborator de analize medicale în Galați: Profesionalism și tehnologie avansată

Într-o eră în care sănătatea și diagnosticul precis joacă un rol crucial în viața fiecăruia,…

7 months ago

Montaj gazon în Brașov: Pași pentru o peluză perfectă

Montajul unui gazon de calitate este esențial pentru a crea o peluză estetică și funcțională.…

7 months ago

Microfoane spion: Soluția ideală pentru înregistrări discrete

În era informației și a tehnologiei avansate, confidențialitatea este mai importantă ca niciodată. Atât în…

7 months ago