Primele livrări de mașini construite la fabrica Tesla din Germania ar putea fi onorate anul acesta, producția începând din „noiembrie sau decembrie”, a anunțat Elon Musk, șeful companiei americane. Fabrica va găzdui, de asemenea, producția mult așteptatului Model Y, care urmează să sosească pe continentul european anul viitor, la aproape doi ani de la primele livrări în SUA.
Fabrica a fost anunțată la sfârșitul anului 2019 ca parte a unui plan de investiții raportat la 5 miliarde euro. Construcția este aproape finalizată, însă se așteaptă aprobarea finală a autorităților germane. Dacă producătorul va primi undă verde, fabria va avea o capacitatea de a produce celule de baterie în valoare de până la 50 GWh anual și că urmează să fie atinsă până la sfârșitul lui 2022.
În cadrul unui festival desfășurat pe terenul uzinei, Elon Musk a spus că partea dificilă din acest plan este să atingă volumul de producție, estimând că fabrica germană ar putea produce în cele din urmă între 5000 și 10.000 de vehicule pe săptămână. Camionul Tesla Semi este, de asemenea, considerat ca parte din planurile noii facilități.
Sursă: autocar.co.uk
Gestionarea eficientă a unei flote auto este esențială pentru companiile care se bazează pe transporturi…
Un dispozitiv de urmărire GPS auto reprezintă astăzi mai mult decât un simplu instrument de…
Pe măsură ce competiția devine tot mai intensă, eficiența operațională și reducerea costurilor devin factori…
Birourile din ziua de azi nu mai sunt doar locuri de muncă, ci și spații…
Locațiile de nunta în București cu grădină au devenit din ce în ce mai căutate…
Într-o perioadă extrem de specială din viața lor, fiecare cuplu își dorește ca ziua nunții…