Nissan va standardiza și împărtăși piesele destinate vehiculelor electrice cu partenerii de la Renault, potrivit directorului general de operare al producătorului japonez, Ashwani Gupta, explicând faptul că electrificarea este văzută drept „noul liant” al colaborării celor două companii.
În ultimii doi ani, ambii producători au încercat să repare daunele rezultate în special pe fondul pandemiei de coronavirus. Totodată, alianța franco-japoneză, din care face parte și Mitsubishi Motors Corp, a fost tensionată după arestarea și destituirea fostului președinte, Carlos Ghosn.
De atunci, stricăciunile rezultate au oferit un impuls pentru reconstruirea colaborării, oficialul Nissan susținând că atenția celor două companii ar trebui să se axeze asupra bateriilor și platformelor pentru vehicule electrice. De asemenea, acesta a subliniat faptul că un standard la nivelul alianței ar putea să aducă economii considerabile la bugetul părților implicate.
Nissan este unul dintre primii producători auto din lume care a îmbrățișat pe deplin vehiculele electrice cu modelul său Leaf. În planurile sale de viitor, compania va împărtăși platforma viitorului său SUV Ariya complet electric cu Renault.
Bateriile sunt una dintre cele mai costisitoare componente ale mașinilor electrice, materiile prime reprezentând cea mai mare parte a costului. Cu toate acestea, dezvoltarea bateriilor a fost unul dintre punctele slabe ale alianței de peste 20 de ani, atât Nissan, cât și Renault având surse diferite de aprovizionare.
Birourile din ziua de azi nu mai sunt doar locuri de muncă, ci și spații…
Locațiile de nunta în București cu grădină au devenit din ce în ce mai căutate…
Într-o perioadă extrem de specială din viața lor, fiecare cuplu își dorește ca ziua nunții…
Într-o eră în care sănătatea și diagnosticul precis joacă un rol crucial în viața fiecăruia,…
Montajul unui gazon de calitate este esențial pentru a crea o peluză estetică și funcțională.…
În era informației și a tehnologiei avansate, confidențialitatea este mai importantă ca niciodată. Atât în…