Prim-ministrul ceh Andrej Babis intenționează să apere industria de automobile din țară, spunând că va contesta propunerea Uniunii Europene de a înlătura mașinile pe benzină și diesel începând cu 2035. De asemenea, s-au anunțat nemulțumiri legate de planurile UE și în rândul italienilor și francezilor.
„Nu vom fi de acord cu interdicția de a vinde mașini cu combustibil fosil și nu putem dicta aici ce au conceput fanaticii verzi în Parlamentul European. Cehii vor sprijini infrastructura vehiculelor electrice, dar nu vor subvenționa producția lor reală”, a declarat Andrej Babis pentru publicația iDnes.
Fiind unii dintre cei mai mari producători auto pe cap de locuitor la nivel global, cehii vor face din acest subiect o prioritate odată cu preluarea președinției rotative a UE în a doua jumătate a anului viitor.
Industria de automobile înglobează circa o treime din economia cehă, reprezentând, totodată, baza de producție pentru producătorii auto, inclusiv Skoda Auto de la Volkswagen. Tot la nivel european, Italia și-a exprimat temerile legate de soarta mărcilor sale Ferrari și Lamborghini, în timp ce Franța va face tot ce-i stă în putință să apere mărcile deținute de Stellantis sau Renault.
Sursă foto: curierulnational.ro
Birourile din ziua de azi nu mai sunt doar locuri de muncă, ci și spații…
Locațiile de nunta în București cu grădină au devenit din ce în ce mai căutate…
Într-o perioadă extrem de specială din viața lor, fiecare cuplu își dorește ca ziua nunții…
Într-o eră în care sănătatea și diagnosticul precis joacă un rol crucial în viața fiecăruia,…
Montajul unui gazon de calitate este esențial pentru a crea o peluză estetică și funcțională.…
În era informației și a tehnologiei avansate, confidențialitatea este mai importantă ca niciodată. Atât în…