Bugetele programelor Rabla Clasic și Rabla Plus au fost suplimentate cu 400 de milioane de lei

Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat la începutul lunii că cele două programe Rabla vor fi suplimentate cu câte 200 de milioane de lei fiecare, începând cu data de 21 august, respectiv 28 august 2021. Tanczos Barna, ministrul Mediului a declarat luna trecută că în România au fost alocate, în doar două luni, tichete în cadrul programului Rabla Plus în valoare egală cu tichetele alocate anul trecut în cadrul acestui program. 

În cadrul Programului Rabla Clasic, potrivit reprezentanților Fondului pentru Mediu, valoarea primei de casare este de 7.500 de lei, iar valoarea eco-bonusurilor acordate pentru stimularea achiziţionării de vehicule mai puțin poluante, în funcție de tehnologia folosită, este de 1.500 de lei pentru mașinile cu emisii scăzute, respectiv de 3.000 de lei pentru mașinile echipate cu sistem de propulsie hibrid. 

În cazul în care autovehiculul nu îndeplinește ambele condiții, ecobonusurile se pot cumula, rezultând o reducere de 12.000 de lei din preţul total al noii mașini. Totodată, se acordă o primă de casare de 5.500 de lei pentru achiziţionarea de motociclete noi în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat. 

De asemenea, Programul Rabla Plus acordă românilor ecotichete în valoare de 45.000 de lei pentru maşinile pur electrice şi ecotichete de 20.000 de lei pentru maşinile cu propulsie hibrid plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea noului vehicul.

Mai mult, șoferii care renunţă la vehiculele vechi care poluează şi se orientează spre unul electric, va beneficia atât de prima de casare acordată prin Programul Rabla Clasic, în valoare de 7.500 de lei, cât şi de ecotichetul alocat în cadrul Programului Rabla Plus.

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>