Producătorul german de lux oferă în mod constant actualizări tuturor vehiculelor sale, însă unele par să vină cu specificații mai notabile decât altele. În acest context, una dintre mașinile care vor primi un lifting în curând este seria 8 Cabrio, care a fost surprinsă în timpul testelor pe drumuri publice.
Pe baza imaginilor, specialiștii de la Motor1.com au putut observa în detaliu noile specificații ale prototipului parțial camuflat, dar și o serie de revizuiri potențiale la nivel vizual. Se pare că forma și dimensiunea grilelor ar putea beneficia de modificări, iar bara de protecție din față poate fi reproiectată într-o oarecare măsură. De asemenea, se așteaptă ca aceasta să fie ușor remodelată în combinație cu o nouă grafică internă pentru stopuri.
Potrivit surselor, versiunea reîmprospătată va avea un afișaj mai mare pentru sistemul de infotainment, iar noul ecran va fi însoțit de cele mai recente actualizări software ale companiei pentru sistemul de infotainment. Nicio altă schimbare interioară nu este vizibilă în acest moment.
Se crede că o dezvăluire completă a noului Cabriolet de lux nu va avea loc în următoarea perioadă, însă producătorul plănuiește un debut, cu toate că nimic nu a fost încă confirmat, în primele luni din 2022 și va fi pus în vânzare la timp pentru noul sezon decapotabil.
Birourile din ziua de azi nu mai sunt doar locuri de muncă, ci și spații…
Locațiile de nunta în București cu grădină au devenit din ce în ce mai căutate…
Într-o perioadă extrem de specială din viața lor, fiecare cuplu își dorește ca ziua nunții…
Într-o eră în care sănătatea și diagnosticul precis joacă un rol crucial în viața fiecăruia,…
Montajul unui gazon de calitate este esențial pentru a crea o peluză estetică și funcțională.…
În era informației și a tehnologiei avansate, confidențialitatea este mai importantă ca niciodată. Atât în…