Noua generație Honda Civic Mugen urmează să fie lansată în septembrie anul acesta, însă până atunci, producătorul a dezvăluit câteva imagini oficiale pentru clienții care se gândesc să facă prima mișcare spre achiziție.
Deși specificațiile tehnice rămân încă un mister, specialiștii de la Motor1.com au reușit să facă o analiză pe baza imaginilor oferite. Modelul de generație nouă se deplasează pe roți cu jante strălucitoare din aluminiu forjat care măsoară acum 18 inci, oferind vehiculului un accent sportiv. Mai mult, pentru a completa designul sport, producătorul a menționat anterior o actualizare ca parte a pachetului. Astfel, fascia din spate a fost îmbunătățită, iar evacuarea vine cu finisaje duale ovale în spate, câte una la fiecare colț.
Deși fotografiile nu dezvăluie acest lucru, sursele afirmă că Mugen va oferi, de asemenea, covorașe sport, despre care compania spune că împiedică pătrunderea aerului din exterior în timp ce sporește ventilația. Mașina va fi disponibilă în două versiuni, sedan și hatchback, aceasta din urmă fiind echipat doar cu o cutie de viteze manuală. Cu toate că modificările față de generația anterioară sunt modeste, noul Civic păstrează stilul conservator pentru care acest model este renumit. Se așteaptă ca noi informații despre a XI-a ediție să apară pe 3 septembrie.
Sursă foto: motor1.com
Birourile din ziua de azi nu mai sunt doar locuri de muncă, ci și spații…
Locațiile de nunta în București cu grădină au devenit din ce în ce mai căutate…
Într-o perioadă extrem de specială din viața lor, fiecare cuplu își dorește ca ziua nunții…
Într-o eră în care sănătatea și diagnosticul precis joacă un rol crucial în viața fiecăruia,…
Montajul unui gazon de calitate este esențial pentru a crea o peluză estetică și funcțională.…
În era informației și a tehnologiei avansate, confidențialitatea este mai importantă ca niciodată. Atât în…