ANAF vrea să cumpere mașini electrice cu volan încălzit și finisat în piele. Renault Zoe pare să fie candidatul ideal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) intenționează să intre în posesia a două vehicule și a unei stații de încărcare ce urmează să fie montată  la sediul central din București, achiziție estimată la suma de 100.000 de euro.

Având o flotă de aproximativ 600 de autovehicule, ANAF vrea să achiziționeze primele sale vehicule cu emisii zero, având în vedere că mai bine de jumătate au fost declarate nefuncționale. Printre caracteristicile cerute de reprezentanții agenției, cele două vehicule trebuie să aibă, printre altele, un volan cu încălzire, îmbrăcat în piele. Noile mașini sunt destinate unor persoane din conducere, nu inspectorilor care merg pe teren.

„Necesitatea a fost stabilită ținând cont de faptul că în patrimoniul instituției există mai multe autoturisme destul de vechi, uzate din punct de vedere tehnic cât și moral, pentru care costurile de reparație sunt foarte ridicate, iar prin achiziționarea a două autoturisme electrice, vor fi înlocuite două autovehicule uzate din patrimoniul instituției, avantajele în utilizarea unui vehicul electric pentru activitatea operativă a ANAF fiind gradul redus de emisii de tip ardere, ceea ce în timp va conduce la un mediu înconjurător mai curat, și costuri de încărcare mai reduse”,  se arată într-un comunicat publicat de Profit.ro. 

Pentru achiziția celor două mașini electrice, bugetul instituției s-ar ridica la suma de 370.000 de lei cu TVA, la care se adaugă finanțări nerambursabile de câte 52.500 de lei pentru fiecare vehicul din Fondul pentru Mediu, astfel că prin programul Rabla Plus se obțin 45.000 de lei și 7.500 de lei prin Rabla Clasic, cu specificația că agenția intenționează să predea pentru casare și două mașini uzate din actualul parc auto.

Sursă foto: capitalul.ro

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>