Abarth anunță o serie de îmbunătățiri pentru versiunile din 2022 ale modelelor 595 și 695 

Producătorul a anunțat o serie de îmbunătățiri pentru modelele 595 și 695 în 2022. Se pare că noile versiuni vor avea o putere maximă de 180 CP. Italienii de la Abarth au dezvăluit vara trecută că trec de cealaltă parte a barierei, astfel că din 2024, toate modelele din portofoliul companiei vor fi electrificate. 

Până atunci, însă, producătorul nu a uitat de modelele actuale din gama, pregătind o serie de îmbunătățiri pentru versiunile 595 și 695 de anul acesta. Abarth păstrează motorul de 1.4 litri, turbo, dar vor fi disponibile numai în versiuni de 165 CP (595), respectiv 180 CP (695).

Clienții pot alege între o transmisie manuală cu cinci rapoarte și una automată cu același număr de viteze. Abarth 595 din 2022 vine echipat cu jante de 16 inci, accente cromate, tapițerie textilă neagră, pedale din oțel inoxidabil, suspensie Koni spate, discuri de frână de 284 mm față și 240 mm spate, precum și evacuare cu terminații cromate. 

În ceea ce privește modelul Abarth 695, printre caracteristicile sale se numără un set de jante de 17 inci, un sistem de evacuare Record Monza cu 4 terminații, scaune Sabelt, tapițerie Alcantara, volan cu incrustații de carbon, amortizoare Koni și discuri de frână ventilate de 305 mm față. În plus, clienții pot beneficia de trei pachete de personalizare care înlocuiesc vechile niveluri de echipare. 

Turismo este disponibil pentru ambele versiuni și vine cu jante Granturismo care măsoară 17 inci, embleme distinctive, tapițerie din piele, bord îmbrăcat în Alcantara și o trapă pentru Abarth 695. Cel de-al doilea pachet, F595 vine cu un sistem activ de evacuare Monza Overlay Record, roți de 17 inci, insigne F595 și suspensie Koni pe ambele axe. 

Setul 695 Competition adaugă aceeași eșapament Monza Overlay Record, scaune din carbon Sabelt, cusături roșii și un diferențial cu alunecare limitată pentru modelele echipate cu tracțiune manuală.

Sursă: automarket.ro

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>