Producătorul de automobile va primi despăgubiri în valoare de 288 milioane de euro, după ce a ajuns la un acord amiabil cu cei patru foşti directori implicați în scandalului Dieselgate, printre care şi fostul director general Martin Winterkorn, potrivit unui comunicat al grupului german Volkswagen.
În toamna lui 2015, producătorul german a recunoscut falsificarea rezultatelor din urma testelor de antipoluare ale motoarelor diesel. La nici o săptămână după declanşarea acestui scandal, directorul general de la acea vreme, Martin Winterkorn, a demisionat.
Volkswagen a decis că fostul director nu și-a dus la bun nu și-a îndeplinit sarcinile, neclarificând pe deplin circumstanţele care au stat la baza deciziei de a utiliza un software ilegal în testarea anumitor vehicule echipate cu motorizare diesel. Ca urmare, producătorul auto a demarat un proces împotriva lui Martin Winterkorn, de pe urma căruia va primi 11,2 milioane euro.
La această sumă se adaugă alte despăgubiri în valoare de 2,5 milioane de euro, pe care fostul director executiv de la divizia Audi, Rupert Stadler, respectiv Stefan Knirsch, un fost membru în consiliul de administraţie de la Audi, vor trebui să-i achite. Wolfgang Hatz este cel de-al patrule fost director din boardul Porsche care a acceptat să plătească suma de 1,5 milioane de euro.
Acordul urmează să fie aprobat la data de 22 iulie de către Adunarea Generală Anuală. În consecință, scandalul Dieselgate a înregistrat pagube de peste 32 de miliarde de euro sub formă de rechemări la service, amenzi şi cheltuieli juridice.