Cursa a fost stabilită pentru data de 13 iunie, însă a fost anulată după ce statul a fost inclusă pe lista roșie a țărilor care au înregistrat un număr mare de infestări cu SARS-CoV-2. Potrivit presei internaționale, evenimentul de la Istanbul va fi înlocuit cu o altă cursă programată pentru Austria.
În consecință, oficialii Marelui Premiu al Turciei au cerut Formulei 1 să evalueze dacă este posibilă organizarea cursei mai târziu în acest an. Weekendul de 12-13 iunie va rămâne liber în program, iar circuitul Red Bull Ring va găzdui o a doua cursă care se va desfășura în 27 iunie și 4 iulie. De asemenea, este de menționat și faptul că Marele Premiu al Franței a fost reprogramat cu o săptămână mai devreme, pe 20 iunie.
Din câte se pare, rămân îndoieli serioase și în ceea ce privește evenimentele din a doua jumătate a calendarului. Totodată, Marile Premii al Mexicului, Braziliei și Australiei sunt în pericol să fie anulate din cauza regulilor impuse de pandemie.
Stefano Domenicali, directorul executiv al Formulei 1, a declarat: „Cu toții așteptam cu nerăbdare să participăm la curse în Turcia, dar din cauza restricțiilor de călătorie aflate în vigoare, nu putem fi acolo în iunie”.
Decizia cu privire la Marele Premiu al Turciei vine la o zi după ce s-a confirmat că finala Ligii Campionilor Uefa dintre Chelsea și Manchester City din 29 mai a fost mutată din Turcia în Portugalia.