Producatorul japonez a declarat ca va suspenda temporar productia de vehicule pe 14 linii, din cauza cutremurului care a lovit nord-estul Japoniei saptamana trecuta.
Fabricile autohtone din cinci prefecturi, inclusiv Aichi, Iwate si Fukuoka, vor opri productiile timp de cateva zile. Desi cutremurul nu a avut un impact semnificativ asupra uzinelor Toyota, seismul a afectat grav o parte dintre furnizorii producatorului auto, provocand o intarziere in aprovizionarea cu piese. Compania nu a dezvaluit numarul de vehicule afectate, insa centrele vizate produc modele care variaza de la masini Lexus, la SUV-uri Harrier.
Cu o magnitudinea de 7.1 pe scara Richter, cutremurul a lovit, sambata seara, largul coastei Fukushima, ranind zeci de oameni si provocand intreruperi de productie la scara larga. Oamenii de stiinta spun ca seismul este o replica a cutremurului masiv din 2011, de pe urma caruia s-au topit trei reactoare, eliberand radiatii si facand zona din jurul centralei nelocuibila.
Peste 20.000 de persoane au murit in urma cutremurului, iar alte 100.000 de persoane au fost evacuate din zona dezastrului nuclear. Dupa cutremurul de sambata, nu s-au inregistrat inca rapoarte care sa prezinte nereguli din zonele de risc, cum ar fi Onagawa sau Fukushima.
In contextul crizei mondiale de productie a microcipurilor, Renesas Electronics, unul dintre furnizorii de semiconductori auto, a declarat ca va relua productia cat de curand. Reluarea completa a productiei va fi posibila abia dupa o saptamana, lucru ce ar putea intarzia o parte dintre transporturi, intr-un moment in care clientii si producatorii de automobile se confrunta cu o lipsa globala de cipuri.